Probabil ca acest titlu va parea foarte ciudat pentru multa lume. Ei bine, o sa incerc sa justific “minunatul” titlu.
Acum vreo doua seri stateam cu micutza mea in brate si ma gandeam la Botezul acesteia ce va avea loc sambata… si imi treceam prin minte ca o lista cu bulinute tot ce mai am de rezolvat (pe ultima suta de metri).
Bineinteles ca am ajuns la bulina cu invitati si imi curgeau prin minte numele celor ce vor fi alaturi de noi in acest moment special din viata.
Si, imediat ce mi-am dat seama ca lipsesc cateva persoane importante de la Botez… mi-au dat lacrimile. E vorba de bunicii mei, cei care nu au apucat sa vada minunea ce a aparut in viata mea.
Nu imi puteam stapani lacrimile, deoarece, de ceva vreme ma gandeam ce bucurie va fi pentru bunica mea care m-am crescut de la cateva luni (cam cat are fetita mea acum) si care mi-a fost alaturi in toate momentele principale (si nu numai) ale vietii, sa isi vada stranepotii.
Ei bine, niciunul din bunicii mei nu au mai apucat sa o vada pe micuta mea, si tristetea este atat de puternica si nu mi-as fi inchipuit ca o asemenea bucurie (Botezul) sa fie umbrita de o mare tristete (lipsa bunicilor).
Imi lipsesc foarte mult, pentru ca in astfel de momente vrei sa ai alaturi cat mai multe persoane si persoanele cele mai apropiate, care te iubesc cu adevarat sunt langa tine. Iar bunicii mei, nu pot fi fizic, insa cu siguranta vor fi alaturi de noi…